Mă, fac o paranteză, vroiam să pun un „S” înaintea cuvântului de la titlu, dar mi s-a părut că e prea nașpa.
Și da. Am fost la Sighișoara. Adică, pot să mă laud doar că „am fost”, că de partea cu vizitatu' n-am prea avut noroc. Chiar mi-a făcut bine această mică excursie, am mai lăsat deoparte calitățile oamenilor de pe-aici. Adică, prin „calități” mă refer la prostie, care duce la gelozie, mânie și multe altele. Dar le știți și singuri.
Așa. A fost calumea și nu prea. Camera aia era cât baia și a mai trebuit s-o și împart cu conopidă, care slavă domnului nu consumă prea mult aer, deci conviețuirea a fost rezonabilă. Măcar a avut covrigi. Lăsând camera la motel, a venit profu' de chimie aka Popicu', care a făcut pe „sufletul excursiei”. Printre „puiul face piri-piri, „pui” mă cheamă” și un vag miros de alcool condensat, chiar a fost super de treabă. Adică, pe bune, când ar zice el „Mai lasă valența că avem treabă acum.”? Niciodată.
Și chiar am descoperit că avem multe lucruri în comun, eu și cu proful de chimie. Are chiar un Zenith* (aparat foto de epocă), care arată bestial. Și asta o zic pe bune.
Restul profelor au fost și ele de treabă, chiar mă bucur că au stat în același corp cu băieții și că n-a fost nevoie să fim supravegheate. Oricum, după cum se citește, i'm not in the mood, deci na. Ce să mai zic? Nimic. Am făcut vreo 400 de poze în 2 zile, dintre care cel puțin 50 au fost fotografii, și de aici, pauză.
E mega lung postu' și chiar mă miră că ai ajuns până aici, tu, ăsta de citești - ca să mă exprim ca profu' de chimie. Nu mă așteptam să știi să citești așa mult, dar în fine. Nu mă așteptam la multe lucruri legate de multe persoane, da' știi cum e, aparențele înșeală, oamenii mint, se mai întâmplă.
PA.
Excursie
11:10 |
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu